Dacă Nicolae Ceaușescu n-ar fi murit și nici n-ar fi pierdut puterea, tare ne temem că publicația noastră, Republica Socialistă Oltenia, i-ar fi făcut cadou un panegiric la împlinirea a 103 ani de viață și aproape tot atâția de activitate revoluționară. Așa însă, ne permitem să râdem de unii asupra cărora a căzut măgăreața.
În Scânteia din 26 ianuarie 1973, Adrian Păunescu a publicat poezia Un cântec, din care am extras:
Conducător de ţară, conducător de oaste
Născut în anul Marii Uniri a ţării noastre
De-o vârstă, de o lege şi de un ţel cu ea.
Ursită limpezită de-atâtea revoluţii,
Oltean ce nu suportă lingăii, prefăcuţii,
Român care se simte stăpân în ţara sa.
Dar de ce trebuia autorul să spună „oltean ce nu suportă lingăii“, e asta o caracteristică oltenească? Că avea în lexic și alte cuvinte-n loc de „oltean“ care să țină ritmul și metrica: „bărbat“, „erou“, bașca patentul propriu „cârmaci“.
Noi zicem că, dimpotrivă, olteanul, când nu-i ocupat să se laude singur, moare de drag să-i audă pe alții lăudându-l, cu sau fără temei. Dovada a făcut-o inclusiv Nicolae Ceaușescu, pe care nimeni nu l-ar fi oprit să curme elanul creator păunescian când îl viza pe el însuși…
