Am aflat că-n ziua de azi mai apar opere poetice și pe hârtie. Ce-i drept, descoperirea am făcut-o pe Facebook și ea avea chipul următor:
A făcut postarea de mai sus singurul om care citește revista Noul Literator în afara celor care scriu în ea, și nici ăia n-o citesc pe toată: prietenul nostru Emilian Mirea, care a catalogat poezeaua drept „o insultă la adresa locatarilor din cartierul Craioviţa Nouă“. Câțiva craiovițeni și-au arătat indignarea-n comentarii.
Noi n-o să-i ținem lui Emilian isonul. Nu-i nicio insultă la mijloc. Chiar și instanța judecătorească a mai hotărît de-a lungul vremii că pamfletul în proză, apărut în presa cotidiană, nu trebuie să facă proba verității. De ce-ar face-o o operă lirică? Ca să-l lămurim mai bine pe Mirea, el însuși a publicat acest volum:
Și, din câte știm, Emilian Mirea nu s-a revendicat nicicând drept un nou Petrache Lupu.
Dacă poezioara Pătimașii anotimpului nu-i tocmai o insultă, nu-nseamnă că ea scapă cu fața curată. Versul „Sărăcia le bate în geam“ e uitat desperecheat. În distihul „Of, vremea-i e atât de rea/ Ce le fură lumina și iubirea“, poetul prezintă coerența dată de un atac cerebral benign. Între altele, el crede că „rea“ și „iubirea“, având ultimele trei litere comune, rimează. Cacofonia e prezentă la apel: „mănâncă cornuri“. Exceptând rima „suc – usuc“ („se usuc“ e un dezacord care, în caz că autorul știe ce-i aia, se vrea licență poetică), ălelalte sunt școlărești. Demne de o școală dintr-un cartier mai rău famat decât Craiovița 9.
În afară de faptul că scrie execrabil, acest Nicolae Maroga Enceanu n-are nicio vină. Orice analfabet din naștere poate să-și propună producțiile unei publicații literare, de unde intră-n scenă discernământul ălora care fac publicația.
Redactor-șef la Noul Literator e Mihai Duțescu. Adică el:
Publicând Patrie comunistă și alte cărți, unele poate chiar mai bune, Mihai Duțescu s-a făcut membru al Uniunii Scriitorilor. A deținut ranguri în cultura doljeană după ce patria a încetat să mai fie comunistă și, cu așa curs al vieții, conduce acum Noul Literator, revistă sub egida Uniunii Scriitorilor. Însă Uniunea nu-i atât de fraieră încât, pe lângă gir, să-i dea și bani Noului Literator. Revista asta se descurcă singură. Ești poet sau prozator încă nedescoperit și vrei să publici în revista Uniunii, care mai și duce pe noi culmi Literatorul marelui Macedonski? Prea bine, achiți în avans un exemplar în care vei apărea. Te costă (știm noi precis) numai 50 de lei.
Ca să luăm spre exemplificare un nume de care tocmai ne-am lovit: cântărețul Constantin Enceanu, de cum a intrat în Ansamblul „Maria Tănase“, și-a crescut onorariul la nunți, deși vocea îi rămăsese aceeași. Dac-am scoate noi revista literară Pixul, nu ne-ar da nimeni 50 de lei să-l publicăm, ba poate c-ar mai și avea tupeul să ne ceară drepturi de autor, că Pixul n-ar deține binecuvântarea Uniunii.
Nene Enceanule – acum vorbim cu poetul, nu cu interpretul folcloric – plătiși 50 de lei și-ți vărsași oful pe Craiovița, dar ce-i aia „vremea-i e atât de rea/ Ce le fură lumina și iubirea“? Când oi comite-o data viitoare, zi-le că de 50 de lei ar putea să tragă și ei o corectură.
