În ogradă la Enceanu, pesemne-n Filiași, nu mai dă colțul ierbii, ci iarba a dat colțul. Pavajul de dale a omorât natura, soră de veacuri a interpretului folcloric. Dar pe urbanele dale tot și-a aflat loc un petec de pământ și unul de tradiție: cazanul de țuică.
Alături de poza din imagine, Costică Enceanu a pus pe facebook explicația: „Daca productia de vin a fost foarte buna, sunt convins ca si tuica va fi pe masura:))))….este buna, ca e de comina“. Noi am zice, în general, nu doar despre ultimele damigene ale vestitului cântăreț: e proastă, că e de comină. În fine, de gustibus.
Să vedem însă ce spune legea despre fabricarea tăriei la tine-n bătătură:
Toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri au obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală teritorială prin administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, iar cele care realizează astfel de produse pentru consumul propriu au obligaţia de a înscrie în declaraţie şi cantităţile estimate a fi obţinute la nivelul unui an.
Instalaţiile de producţie deţinute de către gospodăriile vor purta obligatoriu sigiliile aplicate de către administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, pe toată perioada de nefuncţionare.
Administraţiile finanţelor publice vor înregistra într-un registru special gospodăriile individuale. Registrul special va cuprinde date cu privire la numele şi adresa gospodăriei individuale, instalaţiile de producţie deţinute şi capacitatea acestora, precum şi rubrici aferente operaţiunilor de desigilare şi resigilare a instalaţiilor.
Petrică Mâțu Stoian, prietenul lui Enceanu, ar fi cazul să-și revizuiască o piesă celebră:
Mă dusei la Aristică
Să-mi da cazanul de țuică,
Mă dusei apoi la fisc,
Să elimin orice risc.
