La alegerile prezidențiale, PSD înregistrează o „performanță” neagră. PSD pierde pentru a treia oară consecutiv alegerile în Craiova, oraș pe care, teoretic îl controlează prin primar și viceprimari, precum și prin majoritatea covârșitoare din Consiliul Local. Din toată aroganța unor autoproclamați „lideri de opinie”, „vectori de imagine”, „eminențe cenușii” etc. din elita organizației municipale a PSD s-a ales praful de pe toba înfrângerii rușinoase.
De fapt, comportamentul echipelor de propagandă ale PSD Craiova a fost unul bizar: foarte puține activități stradale sau „door to door”, o prezență stângace, uneori chiar penibilă pe on-line, mobilizare firavă a votanților PSD din organizațiile de cartier etc. Pe parcursul alegerilor prezidențiale, activul și mai ales liderii PSD Craiova au lăsat senzația că așteaptă ceva. Ce anume? Deznodământul ședinței CEx ne determină să bănuim că se aștepta înfrângerea candidatei Viorica Dăncilă…
Lia Olguța Vasilescu nu a avut un comportament de șef de campanie electorală. Dimpotrivă, a acționat ca un fel de „frână de mână” pentru Viorica Dăncilă și încă nu este clar dacă prin această atitudine a încercat să repare gafele teribile comise de candidatul partidului sau să-i grăbească înfrângerea.
În lupta politică și electorală din Craiova, organizația municipală a PSD a pierdut încă din primul tur disputa cu omologii din PNL. Atacurile virulente venite din tabăra național-liberală condusă de senatorul Mario Oprea nu au fost contracarate. Te întrebi: cu cine să faci comunicare și marketing politic? Cu viceprimarul „aăăăăââââ”? Cu sergentul Lungu de la Termoficare?
Așa-zisele „eminențe cenușii” ale propagandei PSD Craiova – domnul consilier PSD Dindirică Lucian și teologul politruc Mihai Iulian Constantinescu – au fost sublime, lipsind cu desăvârșire. Dindirică, prin comparație cu implicarea lui în europarlamentare, a fost „în moarte clinică”. A contribuit la „victoria” Vioricăi Dăncilă cu câteva postări relativ penibile și cu alte câteva „share”-uri pe Facebook. A reușit însă să arunce PSD Craiova într-un scandal toxic, găzduind un eveniment controversat în Biblioteca Județeană, instituția publică pe care o conduce ocrotit de PSD. Lansarea unei cărți plină de atacuri la persoana a doi dintre candidații Dreptei la prezidențiale – Klaus Iohannis și Dan Barna – scrisă de un naționalist dubios s-a transformat în motiv de sesizare a Biroului Electoral Județean de către PNL Craiova. Chiar dacă BEJ Dolj, cu o majoritate favorabilă PSD, a respins (cu o argumentație discutabilă) sesizarea liberalilor, din acest scandal PNL Craiova a avut numai de profitat, iar PSD Craiova, doar de pierdut!
Pe „răbojul” care consemnează implicarea domnului consilier PSD Dindirică Lucian în alegerile prezidențiale mai poate fi adăugat „desantul” unor alegători cu CI de Călărași care dădeau târcoale în ziua alegerilor, pe înserat, secției de votare din incinta Colegiului „Elena Cuza”. Așa să se explice rezultatul slab al PSD în localitatea de pe valea Dunării? Nu știm…
…dar știm că domnul consilier PSD Dindirică Lucian și-a finalizat „contribuția” la lupta PSD Craiova pentru prezidențiale chiulind inexplicabil de la ședința de analiză din noaptea anunțării rezultatelor… poate că deja medita la noua configurație a conducerii locale a PSD, după previzibilul eșec al Vioricăi Dăncilă?
Despre un alt „geniu propagandistic” al PSD Craiova, „teologul PSD” Mihai Iulian Constantinescu – cadru universitar la Facultatea de Teologie din Craiova și unul dintre apropiații Mitropolitului Irineu cu a cărui „binecuvântare” s-a implicat în PSD – nu mai știm prea multe. A rămas în urma lui doar amintirea porcăriei pe care a comis-o când a umilit un om al străzii, amărât și cu probleme psihice, pentru a obține o fotografie propagandistică „fake” pentru PSD.
Greul luptei pentru prezidențiale, cel puțin în turul doi, a căzut, la Craiova, pe senatorul Radu Preda. Totuși, nici acesta nu a fost bărbat până la sfârșit. Intuind probabil proporțiile dezastrului, a plecat mai devreme – compartiv cu alți colegi din PSD Dolj – în concediu.
Fotografia care însoțește postarea domnului senator din ziua votului ne determină să credem că finul Olguței Vasilescu a ștampilat-o pe Viorica într-o secție de votare aflată într-o țară în care, în această perioadă a timpului, soarele zâmbește cu putere și te obligă să servești cât mai des cocktail-uri răcoritoare din pahare ornate cu umbreluțe colorate.
„Locotenentul” domnului senator, viceprimarul Adrian Cosman, rămas la datorie, s-a implicat „adânc” în lupta electorală, butonând prin Crama „Niela” din Craiovița Nouă, unde a adoptat poziția „Solomon 2008”, probabil cu vin de aceeași calitate superioară, dar cu diferența că pe pereții „sediului” de campanie electorală nu au atârnat icoane, ca în biserica din Leamna ctitorită de nea Aurică.
După dezastrul de la europarlamentare, responsabilii cu campania electorală ai PSD Craiova i-au găsit vinovați pe militanții PSD din județ, acuzându-i că „au dus oameni din Craiova în comunele lor, ca să aibă rezultate bune”. Cum vor mai justifica „specialiștii” în propagandă ai PSD Craiova eșecul rușinos la alegerile prezidențiale? Sau cumva, ei, săracii, doar au executat un ordin superior?
PSD pierde și județul Dolj, pentru prima dată în istoria partidului. Primarii PSD din localitățile județului nu s-au mobilizat la capacitatea maximă. Unii dintre ei s-au mulțumit să-și testeze „mecanisme” electorale și propriul electorat. Alții și-au asumat participarea la prezidențiale ca pe o corvoadă și au răsuflat ușurați când s-a terminat tevatura…
Deși rezultatele de la Dolj sunt relativ bune – conform declarațiilor europarlamentarului Claudiu Manda, „PSD este pe locul 8 la nivel național între organizațiile județene social democrate și pe primul loc la număr de voturi aduse candidatului Viorica Dancila, 138.855 (48,21%) – eșecul nu poate fi negat. În ciuda eforturilor depuse de câteva organizații de partid din județ, ca cele din Băilești, Filiași, Dăbuleni sau Segarcea, PSD înregistrează primul mare dezastru electoral în Dolj.
Acest dezastru solicită măsuri urgente și înainte de toate, „tăieri de capete” în PSD Dolj și PSD Craiova!
Prima măsură este înlăturarea urgentă din jurul liderilor Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu a indivizilor care încearcă să creeze un „cordon sanitar” între ei și activul de partid. Când tu, ca lider, accepți să primești informații doar din gura unor „sfătuitori de taină” pe care-i girezi cu încredere totală, să nu te miri că într-o bună zi, activul de partid se va răscula. Liderii PSD trebuie să facă efortul de a comunica și cu oameni care spun adevărul, nu doar ceea ce le este lor plăcut și confortabil.
A doua măsură este eliminarea „maimuțelor”, vorba unui primar PSD din județ, adică a tuturor celor pe care partidul i-a răsplătit cu funcții bine plătite în instituțiile publice și care nu depun nici măcar efortul de a-și convinge soțiile, soții și alte rubedenii să voteze partidul care le-a dat să mănânce „cozonacul” salariilor nesimțit de mari.
A treia măsură este oprirea accesului în partid a traseiștilor și eventual, eliminarea celor deja infiltrați. Poți face reformă cu trădătorii? Nu, nu poți!
A patra măsură urgentă este stabilirea unor criterii morale și profesionale reale în constituirea listelor de candidați pentru alegerile locale din 2020. După dezastrul în care s-a prăbușit, PSD nu-și poate permite luxul să vină în fața electoratului cu niște parveniți și impostori care și-au cumpărat poziții eligibile pe listele partidului.
Nu în ultimul rând, PSD trebuie să-și asume urgent normalizarea relației cu societatea civilă și cu presa liberă din Craiova. Agresivitatea unor lideri și consilieri PSD față de reprezentanții societății civile și de jurnaliștii care nu sunt în solda partidului este absolut nocivă și deja produce daune de imagine foarte mari. Situația publicației noastre – târâtă în instanță, alături de un lider marcant al societății civile din Craiova, de unul dintre consilierii PSD – este deja de notorietate… dar să nu anticipăm, vom scrie detaliat pe acest subiect în zilele următoare.
În concluzie, PSD Craiova / PSD Dolj trebuie să se reformeze moral și structural. Dacă vor refuza această reformă, se vor prăbuși definitiv.