Într-un interviu pe care i l-a luat Republica Oltenia (penultima serie) sau ea i l-a dat Republicii, în vara lui 2009, Iulia Colan, tânără actriță angajată de scurt timp prin concurs la Teatrul „Marin Sorescu“, a declarat că printre colegii săi n-a detectat niciun june-prim. După cinci ani și jumătate, la părerea Iuliei a ajuns și conducerea Teatrului, care a vestit că scoate la concurs un asemenea post.
Înscireri la competiție se primesc până la 1 martie 2015. „Tipologia căutată pentru completarea trupei permanente: o ingenuă și un june prim.“ Să aibă, și ingenua, și junele-prim, cel mult 28 de ani și licență în actorie. Despre partea feminină pe care o oferă facultatea craioveană de actorie am scris: Ești suficient de ingenuă să dai concurs la Teatrul „Marin Sorescu“?. A venit vremea să inventariem junii-primi, după aceleași criterii privind studiile. Absolvenți din 2010 încoace. Lista noastră n-are pretenția că-i exhaustivă. Din afara ei, pretendenți se vor mai găsi cel puțin o stivă.

George Sfîrâială, născut la 8 august 1987, craiovean, a urmat facultatea la Craiova și masteratul la Târgu-Mureş. Lucrează-n Bucureşti, la Lightwave Theatre Company, care produce spectacole cu păpuşi de dimensiuni umane. Cel mult, la ora asta George ar putea manevra o păpuşă-june-prim. De-l va trage aţa înapoi în Craiova lui şi de va izbuti să devină june-prim în carne şi oase, se va vedea obligat să își spună altcumva. Ca să fii actor adulat de femei, e necesar să te cheme Valentino, Gable, Beatty, Delon, Dichiseanu… Sfîrâială nu e nume de june-prim, e pseudonim de comediant.

Alin Călinescu. La 8 martie 2005, când a împlinit 18 ani, tatăl său i-a făcut cadou un autoturism, nu mai știm ce marcă, sigur nu Dacia, și o petrecere cu nume grele ale manelei românești. Alin se ocupa și el cu cântatul, cum se ocupă și azi, apare îndeosebi la Zilele Craiovei. A pornit la drum cu studioul lui de producție, adică al tatălui său. L-a adus pe Tiger One la Craiova și au cooperat. Între timp, Alin Călinescu s-a maturizat. A coborât printre muritorii de rând și a urmat actoria, ceea ce nu-i atât de ușor precum pare. Nu de alta, dar cu sprijin patern ar fi putut avea teatrul său, în care să joace el ce vrea și cu cine vrea, fără nicio facultate. Cum făcuse nenea Bachus studio cinematografic să zburde prin el Gloria Miralena Bumbesco.
Update. Alin Călinescu a avut de ripostat față de cele de mai sus: Replică. Alin Călinescu s-a tăiat de pe lista junilor-primi.

Alexandru Măndoiu a luat examenul de licență în iulie 2012, pe când încă nu împlinise 23 de ani. Din promoția lui, posibili adversari la concurs: Alin Călinescu, Vlad Popescu. În caz de reușită, posibilă colegă ingenuă, tot din promoția cu pricina: Sara Ciuciulete, Tatiana Ciiorbă. E născut la 14 august 1989. Zodia leului e cea mai bună pentru actorie.

Petre Diamantu. Când v-am prezentat ingenuele, am remarcat la Costinela Ungureanu că s-a născut în 15 ianuarie 1989, adică la fix un secol după ultima aniversare în viață a lui Mihai Eminescu. Petre Diamantu a venit pe lume la 26 ianurie 1989, data ultimei aniversări în viață a unuia mai cunoscut și mult mai slăvit decât Eminescu: Nicolae Ceaușescu. Ehei, ce mai declamau alde Silviu Stănculescu: „Întru mulți ani și multă sănătate,/ O tinerețe veșnică-ți dorim!/ Cu datinile din străbuni păstrate,/ Azi, fiu iubit al țării, te cinstim“… De s-ar fi îndeplinit dezideratul cu tinerețea veșnică, mai știi de nu-i vedeam azi pe acești juni-primi recitând și ei la fel? Și când să căutăm poză cu Diamantu, ce găsim, între altele? Imaginea de mai sus: Petre Diamantu alături de Costinela Ungureanu! Și nu e un cadru profesional, din vreun spectacol. Dacă nici ăsta nu-i semn prevestitor, nu mai dăm doi bani pe astre!

Claudiu Mihail. Dac-ar candida și dacă Stanleybet le-ar oferi cote competitorilor, noi pe el am paria. E greu de crezut însă că va candida: nu de multă vreme, Claudiu face parte din trupa Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Brașov. E bizar c-a ales Craiova drept loc de studii. De origine e taman din Isaccea, când a venit încoace, la admitere, nu i-a aținut calea Bucureștiul, care și el are facultate de profil? Și dacă tot a bătut omul atâta drum să-nvețe carte, să-nvețe arte, Craiova trebuia să se dea peste cap să-l țină. Indiferent ce spune regulamentul privind concursurile de angajare, găsea TNC o modalitate să-l înregimenteze. Când ăsta o să devină următorul Florin Piersic sau măcar Florin Piersic junior al României, Craiova o să-nghită-n sec, în loc să se laude că ea i-a croit drum în actorie. Nu credeți? Poftiți încă o poză a lui:

În 1962, Craiova l-a izgonit de la echipa de fotbal, ca necorespunzător, pe juniorul Ion Oblemenco. Măcar de stadion ați auzit, dacă nu de fotbalist… Bietul de el s-a dus în Corabia natală, în divizia Ț, de unde, după un an, l-a luat Rapid București. În trei ani, Oblemenco nu a izbutit în Giulești să arate ce poate, s-a întors acasă, la Corabia, și întâmplător l-a legitimat din nou Universitatea Craiova, intrată între timp în prima divizie. Să se repete istoria cu Claudiu Mihail? Hm, Oblemenco n-a jucat mai deloc la Rapid, Mihail joacă frecvent la „Sică Alexandrescu“.

Radu Tudor (n. 18 octombrie 1988) s-a depărtat, după absolvire, pas cu pas de Craiova. Sau cu mai mulți pași o dată. A jucat mai întâi la Petroșani, la un teatru care măcar poartă numele unui craiovean, Ion Dezideriu Sârbu. Acum a tăiat legătura cu orașul care l-a făcut actor: e la Oradea, la Teatrul „Regina Maria“.

Laurențiu Tudor. Complicat, complicat cu astrologia, chiar că nu știm ce să mai credem… Data nașterii lui Laurențiu: 1 aprilie 1988. El ar trebui să obțină postul, pentru că 1 aprilie 2015 e ziua la care intră în pâine câștigătorii competițiilor, ingenua și junele-prim. Astfel, Laurențiu și-ar începe cariera la TNC cu un chef, desigur. Ar fi culmea să-și îmbete atât de rău colegii, încât directorul Cornișteanu să-l concedieze după doar o zi de muncă. Salvarea lui ar veni de la semnificația cunoscută a datei de 1 aprilie: „Nu ne-am îmbătat, dom’ director, v-am păcălit!“. Pare-se că Laurențiu Tudor a păcălit de-adevăratelea o comisie alcătuită din oameni de teatru când a susținut admiterea, în 2007. Atunci s-a dat drept țigan, ceea ce lumea care-l cunoaște spune că nu este. Dar la facultățile de stat țiganii au prin lege locuri separate, pentru care concurează între ei și e lesne cu admiterea. Înseamnă că Laurențiu Tudor a susținut o probă preliminară în plus față de alții: să joace rol de rom. L-a jucat foarte bine, iar măsura lui de precauție a fost inutilă, fiindcă a avut o medie mai mare decât toți ceilalți candidați. Și decât rumânii declarați.

Vlad Popescu e de loc din Pitești și, după studii, s-a dus cu slujba la Pitești, joacă la Teatrul „Alexandru Davila“. Locuiește în Craiova. Inițal, scriseserăm altceva, am revenit în urma comentariului de mai jos al lui Vlad Popescu. S-a căsătorit. Ca impediment într-o carieră de june-prim: e cam scund. Și pe scena tatrului nu merg trucurile cinematografice, prin care Humphrey Bogart apărea mai înalt decât Ingrid Bergman, căreia altminteri nici nu i-ar fi trebuit tocuri să-i scuipe coji de semințe-n cap.

Cătălin Miculeasa. Potrivit regulamentului, nu se poate înscrie la concurs: e încă student. Dar ca să nu avem un nou caz Ion Oblemenco și un nou caz Claudiu Mihail, cu concurs sau fără, Teatrul „Marin Sorescu“ să facă bine să-l lege de scenă, ca pe iobagi, pe Cătălin Miculeasa. Preferabil, mâine să facă asta. Chiar și rațiuni economice recomandă măsura: fiind foarte june, 21 de ani are, teatrul nu va fi nevoit să scoată la concurs post de june-prim în următorul deceniu și jumătate.
pharmacy in canada: canadian pharmacy online no prescription needed – canadian drugstore prices
https://edpill.pro/# best ed pills
http://edpill.pro/# cheap erectile dysfunction pills
what is aviator how to win aviator game how to win aviator game
https://fastpills.pro/# canadian pharmacies review
paxlovid cost without insurance: paxlovid cost without insurance – paxlovid pharmacy
http://canadianpharm.pro/# medication canadian pharmacy
my canadian pharmacy review: canadian pharmacy cheap medications – canada online pharmacy
http://canadianpharm.pro/# canada drugs online review
buy birth control over the counter: birth control pills buy – birth control pills without seeing a doctor
paxlovid india [url=https://paxlovid.pro/#]Paxlovid buy online[/url] paxlovid india
https://paxlovid.pro/# paxlovid generic
http://paxlovid.pro/# п»їpaxlovid
paxlovid pill: paxlovid pill – paxlovid buy
https://birthcontrolpills.pro/# buy birth control over the counter
paxlovid buy [url=http://paxlovid.pro/#]paxlovid pharmacy[/url] paxlovid covid
https://paxlovid.pro/# paxlovid for sale
birth control pills: birth control pills – buy birth control over the counter
http://canadianpharm.pro/# canadian pharmacy review
paxlovid cost without insurance: paxlovid pharmacy – buy paxlovid online
https://birthcontrolpills.pro/# birth control pills delivery
buy birth control over the counter [url=https://birthcontrolpills.pro/#]birth control pills[/url] birth control pills prescription
http://canadianpharm.pro/# canadian online drugstore
price for birth control pills: birth control pills prescription – birth control pills cost
https://paxlovid.pro/# buy paxlovid online
birth control pills online: price for birth control pills – birth control pills without seeing a doctor
https://birthcontrolpills.pro/# birth control pills delivery
https://canadianpharm.pro/# canada drugs online reviews
birth control pills buy [url=http://birthcontrolpills.pro/#]birth control pills online[/url] over the counter birth control pills
canadian mail order pharmacy: canadian pharmacy cheap medications – reputable canadian pharmacy
https://paxlovid.pro/# Paxlovid buy online
https://paxlovid.pro/# paxlovid for sale
77 canadian pharmacy: canadian pharmacy shipping to USA – canadian pharmacy online
https://canadianpharm.pro/# canadianpharmacymeds
adderall canadian pharmacy [url=https://canadianpharm.pro/#]safe online pharmacy[/url] ordering drugs from canada
http://canadianpharm.pro/# canadian mail order pharmacy
https://canadianpharm.pro/# canada drug pharmacy
paxlovid pharmacy: Paxlovid over the counter – paxlovid pharmacy
canadian pharmacies mail order
top 10 pharmacies in india: buy medicines online in india – online shopping pharmacy india
https://edpills24.pro/# online ed medications
over the counter erectile dysfunction pills [url=https://edpills24.pro/#]ed pill[/url] cheap erectile dysfunction
online canadian pharmacies
indianpharmacy com: mail order pharmacy india – buy prescription drugs from india
http://mexicanpharmacy.life/# purple pharmacy mexico price list
erectile dysfunction drugs: treatments for ed – cheap erectile dysfunction
Online medicine home delivery: indian pharmacy online – mail order pharmacy india
https://edpills24.pro/# top ed pills
best india pharmacy [url=https://indiapharmacy.world/#]indian pharmacy[/url] indian pharmacy
approved online pharmacies in canada
mexico drug stores pharmacies: mexico pharmacies prescription drugs – pharmacies in mexico that ship to usa
http://indiapharmacy.world/# online shopping pharmacy india
cheapest online pharmacy india: Online medicine order – buy prescription drugs from india
http://edpills24.pro/# what is the best ed pill
mexico pharmacies prescription drugs: п»їbest mexican online pharmacies – reputable mexican pharmacies online
buy ed pills online: what is the best ed pill – best drug for ed
https://edpills24.pro/# medication for ed dysfunction
buying prescription drugs in mexico online: pharmacies in mexico that ship to usa – mexican drugstore online
http://indiapharmacy.world/# top online pharmacy india
online pharmacy india: top online pharmacy india – world pharmacy india
ed drugs list: best treatment for ed – online ed pills
ed pills [url=http://edpills24.pro/#]cures for ed[/url] treatment for ed
buying prescription drugs in mexico: mexico pharmacies prescription drugs – mexican mail order pharmacies
best medication for ed: natural remedies for ed – erection pills
http://mexicanpharmacy.life/# buying from online mexican pharmacy
mexican mail order pharmacies: reputable mexican pharmacies online – buying prescription drugs in mexico online
indianpharmacy com [url=http://indiapharmacy.world/#]india pharmacy mail order[/url] mail order pharmacy india
http://indiapharmacy.world/# online shopping pharmacy india
reputable mexican pharmacies online: best online pharmacies in mexico – reputable mexican pharmacies online
mail order pharmacy india: indian pharmacy – world pharmacy india
https://indiapharmacy.world/# top 10 pharmacies in india
how to cure ed: ed pills gnc – ed medications list
new ed pills [url=http://edpills24.pro/#]best ed pills[/url] ed medications list
mexican pharmaceuticals online: pharmacies in mexico that ship to usa – mexican drugstore online
https://mexicanpharmacy.life/# mexican drugstore online
buying prescription drugs in mexico online: purple pharmacy mexico price list – buying prescription drugs in mexico online
https://lisinopril.icu/# lisinopril 40 coupon
buy ciprofloxacin tablets buy cipro cheap
[url=https://molnupiravir.life/#]Molnupiravir price[/url] molnupiravir antiviral drug
prednisone 50 mg buy prednisone for sale online
https://lisinopril.icu/# lisinopril 10 mg for sale
clomid 2022 buy Clomid online
https://molnupiravir.life/# molnupiravir price
lisinopril 10 mg order online buy lisinopril
cipro for sale cipro 500mg best prices
https://ciprofloxacin.icu/# buy cipro online
[url=https://lisinopril.icu/#]Lisinopril buy online India[/url] ordering lisinopril without a prescription
zestoretic 20 12.5 mg lisinopril 10 mg canada cost
https://clomiphenecitrate.pro/# cheap clomid online
https://ciprofloxacin.icu/# ciprofloxacin generic price
where can i buy clomid buy Clomid online
ciprofloxacin 500 mg tablet price buy cipro online canada
prednisolone prednisone buy Prednisone 20mg
[url=https://molnupiravir.life/#]buy Molnupiravir[/url] molnupiravir tablet price online
https://clomiphenecitrate.pro/# price of clomid
https://ciprofloxacin.icu/# ciprofloxacin 500 mg tablet price
https://paxlovid.store/# paxlovid for sale
reliable canadian pharmacy canadian pharmacies online
best canadian online pharmacy best canadian online pharmacy
[url=https://paxlovid.store/#]paxlovid for sale[/url] paxlovid price
discount prescriptions
best online pharmacies
online canadian pharcharmy
no prior prescription needed