Republica Oltenia
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia
No Result
View All Result
Republica Oltenia
No Result
View All Result
Acasă Special

Turnul Babel – Masonii din Craiova (episodul 5): Consilierul local PSD Dindirică Lucian Costin este vinovat de trădare?

de Redacţia
24 noiembrie 2017
în Special
0
7.7k
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe EmailDistribuie pe Whatsapp

Ancheta noastră jurnalistică despre politicienii craioveni membri ai Francmasoneriei vă oferă o nouă dezvăluire șocantă despre incompatibilitățile morale în care se află aceștia. Am descoperit că dl. Dindirică Lucian Costin se face vinovat de sperjur! Înainte de a face dovada acestei situații rușinoase pentru o persoană cu pretenții de personalitate politică și a învățământului universitar craiovean, vă reamintim că reacțiile oficiale din partea Bisericii Ortodoxe Române, la dezvăluirile noastre, au fost următoarele:

Din partea Mitropolitului Olteniei, IPS Irineu Popa, am primit prin vocea purtătorului de cuvânt pr. Ionuț Apostolache, un sec: ”Nu comentăm!”.

Patriarhia Română, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, ne-a oferit un răspuns din care rezultă, pe de o parte, că hotărârea Sf. Sinod al BOR de condamnare a Francmasoneriei, adoptată în anul 1937, este neschimbată, deci valabilă, iar pe de o parte, că măsurile prevăzute în această hotărâre cu privire la creștinii deveniți masoni nu prea se aplică de către conducerea actuală a BOR.

 

Jurământul de credință față de Biserică rostit de absolvenții facultăților de Teologie Ortodoxă

La absolvirea Facultății de Teologie Ortodoxă, licențiații în Teologie depun un jurământ de credință față de Biserică. Acest jurământ este rostit și semnat în biserică, după oficierea Sfintei Liturghii, la care absolvenții participă, în fața Sfântului Altar, cu mâna pe Sfânta Scriptură și pe Cruce, în prezența ierarhului locului, episcop, arhiepiscop sau mitropolit.

În textul jurământului se spune: „Jur înaintea Atotțiitorului și Atotputernicului Dumnezeu că în toată viața mea voi păzi și voi propovădui Învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe așa cum s-a descoperit de către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit și s-a predat de către Sfinții Apostoli și de către Sfinții Părinți așa cum se păstrează și se propovăduiește de Sfânta Biserică.”

Un jurământ asemănător se presupune că a depus și dl. Dindirică Lucian Costin – consilier local PSD, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, unul dintre politicienii masoni  prezentați în ancheta noastră jurnalistică – în calitate de absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, promoția 2002.

Observăm că din textul jurământului de credință rezultă foarte clar faptul că un teolog, absolvent al unei facultăți de teologie ortodoxă, este dator să respecte Învățătura Bisericii Ortodoxe, așa cum a fost ea descoperită de Iisus Hristos, propovăduită de către Sfinții Apostoli și mărturisită de Sfinții Părinți.

Conform acestei învățături de credință, un creștin ortodox – cu atât mai mult un absolvent de facultate de teologie ortodoxă – crede și se închină lui Dumnezeu, Unul în Ființă și Întreit în Persoane, Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, așa cum a fost mărturisit de Iisus Hristos, de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți ai Bisericii. Prin urmare, nu există nicăieri în ceea ce propovăduiește Biserica Ortodoxă vreun „Mare Arhitect” sau vreo divinitate cu un chip așa cum descrie filosofia mistică a Francmasoneriei.

 

Sperjurul dl. Dindirică Lucian Costin

Dl. consilier local PSD Dindirică Lucian Costin, prin calitatea de membru al Francmasonerie, pe care în mod public și în scris, și-a asumat-o, a încălcat atât obligațiile lui de creștin ortodox, cât și jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română pe care l-a depus, în biserică, în fața lui Dumnezeu, cu mâna pe Biblie și pe Cruce, atunci când a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Din perspectivă morală, dl. Dindirică Lucian Costin este un sperjur, adică o persoană care a încălcat un jurământ, în cazul dat, jurămâtul de credință față Biserica Ortdoxă Română.

Din perspectivă funcțională, vom face demersurile necesare, atât la Mitropolia Olteniei, cât și la Patriarhia Română, pentru a afla două chestiuni. Prima chestiune: mai este recunoscută de către Biserica Ortodoxă Română diploma de absolvire a studiilor Facultății de Teologie din Craiova deținută de dl. Dindirică Lucian Costin, dat fiind faptul că a încălcat jurământul de credință depus față de Biserica Ortodoxă la finalizarea studiilor? A doua chestiune: mai poate fi implicat dl. Dindirică Lucian Costin în activitățile Bisericii Ortodoxe Române, de vreme ce a renunțat să mai fie loial Bisericii, devenind membru al Francmasoneriei, organizație care promovează valori condamnate de Sf. Sinod al Bisericii?

Mare diferență nu este între a trăda valorile morale și învățătura Bisericii în calitate de simplu creștin ortodox și a trăda jurământul de credință față de Biserică depus în calitate de creștin ortodox absolvent al unei facultăți de teologie ortodoxă.

Totuși, în cazul dl. Dindirică Lucian Costin, fiind vorba de o persoană cu funcție publică – consilier local PSD ales să gestioneze avuția orașului Craiova și manager numit să gestioneze o importantă instituție de cultură a județului Dolj – care a absolvit și studiile Facultății de Teologie, considerăm că este cu atât mai mult necesară limpezirea situației. A avea integritate morală reprezintă o calitate obligatorie pentru o persoană care gestionează banii publici!

Sperăm că de această dată, atât Mitropolitul Olteniei, IPS Acad. Dr. Irineu Popa, cât și Patriarhia Română, își vor asuma un răspuns corect și prin care să facă dovada respectului față de membri Bisericii, cler, călugări și mireni, pe care-i păstoresc.

Până atunci, afirmăm clar și limpede: dacă dl. Dindirică Lucian Costin a depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă la absolvirea studiilor Facultății de Teologie din Craiova  (informațiile noastre spun că a jurat!), atunci dumnealui se face vinovat de sperjur, câtă vreme va rămâne membru al Francmasoneriei, iar prin aceasta se află în trista situație de a fi asemenea lui Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Iisus Hristos.

Trădare a credinței de care sunt vinovați, de fapt, toți politicienii creștini craioveni despre care am adus dovezi că au devenit membri ai Francmasoneriei…

***

Post Scriptum – până la ora când am publicat acest articol, nu am primit de la politicienii craioveni prezentați în ancheta noastră jurnalistică informația conform căreia aceștia au renunțat la calitatea de membri ai Francmasonerie…

(Va urma)

Tags: cover
Postarea anterioară

Târgul de Crăciun va dura o lună!

Postarea următoare

Stropii de cultură – Tineri în România, tineri în Europa. Griji, aspiraţii, atitudini şi stil de viaţă (II)

PostariSimilare

Vlad Udrescu, pentru noi, tu eşti Oblemenco II
Actual

Vlad Udrescu, pentru noi, tu eşti Oblemenco II

3 iunie 2025
Controversatul preot Bona, consilierul agricol al Mitropolitului Irineu, supărat că Simion a pierdut alegerile: „România, iar te-ai vândut!”
Actual

Controversatul preot Bona, consilierul agricol al Mitropolitului Irineu, supărat că Simion a pierdut alegerile: „România, iar te-ai vândut!”

21 mai 2025
Unu Mai Muncitoresc – „Ana, Luca şi cu Dej / Bagă spaima în burgheji!“
Actual

Unu Mai Muncitoresc – „Ana, Luca şi cu Dej / Bagă spaima în burgheji!“

2 mai 2025
Mitropolitul Irineu al Olteniei, noul „Teodosie” al suveraniștilor putiniști din BOR?
Actual

Mitropolitul Irineu al Olteniei, noul „Teodosie” al suveraniștilor putiniști din BOR?

29 aprilie 2025
Mai Mult
Postarea următoare

Stropii de cultură – Tineri în România, tineri în Europa. Griji, aspiraţii, atitudini şi stil de viaţă (II)

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Ana Alexandra la Femeile rome din Craiova învaţă să combată obiceiurile dăunătoare sănătăţii
  • cititor coduri la Craiova merge în Europa ca variantă de rezervă a Ligii 1
  • Arthur maschează un trucaj stupid | Republica Oltenia la Mort la 5 noiembrie, când se născuse Centralul. Adrian Păunescu, măsluitorul divinizat de mase
  • Robert Oneata la Candidații la chestionar. Azi, Dan Adrian Cherciu
  • Luiza la Scrisoarea unei actrițe plecate în Suedia: „În România, mi se tot spune că ţiganii nu sunt oameni”
  • Despre noi

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate! Website realizat cu pasiune de GlobalDev.

No Result
View All Result
  • Actual
  • Special
  • Opinii
  • Sport
  • Știri din Oltenia

© 2022 Republica Oltenia - Toate drepturile rezervate! Website realizat cu pasiune de GlobalDev.