Ziua de 21 Martie a fost instituită ca „Ziua Olteniei” prin proiectul de lege adoptat de Senat la 1 noiembrie 2016 şi de Camera Deputaţilor, forul decizional, la 21 martie 2017, Legea nr. 65/2017 fiind promulgată de preşedintele României la 13 aprilie 2017 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 aprilie 2017.
„Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei,” se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Se împlinesc 199 de ani de la acest moment și cu această ocazie, Redacția REPUBLICA OLTENIA urează tuturor oltenilor, oriunde s-ar afla, LA MULȚI ANI ȘI SĂNĂTATE!
Dragi olteni, de ziua voastră, vă rugăm să fiți responsabili în lupta cu încercarea prin care trecem acum. Rămâneți în casele voastre, ieșiți în comunitate doar pentru a merge la serviciu și pentru aprovizionarea cu alimente, medicamente și alte bunuri strict necesare. Respectați normele de ignienă și sanitare. Reduceți la minim contactul fizic cu ceilalți.
Faceți toate câte sunt necesare pentru a învinge pandemia.
Dragi olteni, fiți demni de înaintașii voștri, oștenii lui Mihai Viteazu și pandurii lui Tudor Vladimirescu! Ei au luptat cu sabia și au privit moartea în față! Voi trebuie, deocamdată, doar să stați în casă și să respectați regulile prin care vom reuși să învingem pandemia.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, anul viitor vom sărbători împreună, de Ziua Olteniei, pe străzile Craiovei, cu dans și bucurie, 200 de ani de la intrarea în București a olteanului nostru Tudor Vladimirescu!
Până atunci, fiți credincioși, responsabili și curajoși!
LA MULȚI ANI, OLTENI!