După trei decenii de la evenimentele din Decembrie 1989, asistăm la o relansare a ofensivei de recuperare și reabilitare a călăilor și politrucilor care au slujit cu obediență și eficiență dictatura comunistă. Asociații și fundații fantomă, grupuri oculte formate din politicieni controversați, ofițeri de Securitate în rezervă, foști turnători și ex-activiști PCR au infestat spațiul public și se străduiesc să pervertească memoria victimelor crimelor comise de dictatura comunistă.
Episodul penibil din Parlamentul României, unde ședința solemnă consacrată aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 a fost prezidată de Teodor Meleșcanu, o slugă bătrână a dictaturii comuniste, are putere de simbol.
Aceasta este România post-decembristă, la 30 de ani de la căderea dictaturii comuniste: o țară la margine de faliment statal, cu un sistem de valori morale aproape iremediabil compromis, o țară controlată și jefuită de ex-ofițeri de Securitate, ex-nomenclaturiști PCR și de rubedeniile și slugile lor.
Cu excepția Rusiei unde ofițerii KGB conduc cu mână de fier statul, România este singura țară din Estul Europei în care victimele comunismului au fost batjocorite de mai toate instituțiile importante ale societății românești.
Parlamentul a fost incapabil să adopte legislația necesară pentru pedepsirea și izgonirea din spațiul public a celor care au slujit cu zel și prin metode sângeroase dictatura comunistă. Un demers imposibil de realizat, în condițiile în care Parlamentul României a fost mereu infestat, în ultimii 30 de ani, de foști securiști, turnători și nomenclaturiști PCR.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, cultul religios majoritar al românilor, a refuzat cu viclenie să-i canonizeze pe Sfinții Închisorilor Comuniste. S-a organizat un an comemorativ și s-a pus capac peste subiect. Un refuz identic cu acela de a desecretiza dosarele de Securitate ale ierarhilor și preoților ortodocși. Singurul demers de recuperare a memoriei victimelor făcute în România de comunism în rândul slujitorilor cultelor religioase a fost făcut de mult oropsita Biserică Greco-Catolică, cu ajutorul Papei, prin canonizarea celor Șapte Episcopi Greco-catolici români martirizați în timpul dictaturii comuniste.
Cu excepția unor demersuri de cercetare istorică a arhivelor Securității și a gropilor comune unde au fost ascunse cadavrele asasinatelor în masă comise în Gulagul românesc, mediul academic și universitar postdecembrist s-a complăcut în a reconfirma prezența politrucilor PCR și colaboratorilor Securității în scaunele de universitari și academicieni. Universitarii români au eșuat moral și nu și-au asumat un demers de studiere profundă a dictaturii comuniste, de scriere a necesarului rechizitoriu istoric împotriva acestui sistem opresiv.
Cei doi-trei torționari anchetați penal și eventual condamnați de instanță reprezintă o biată compensație pe care a reușit mediul academic românesc să o ofere urmașilor victimelor comunismului. Listele cu sute de ofițeri de Securitate și sute de turnători ai Securității, publicate de CNSAS, zecile de sentințe obținute în instanță de confirmare a calității de colaborator al Securității pentru diverși politicieni, oameni de cultură, universitari etc. înseamnă prea puțină dreptate în comparație cu zecile de mii de victime asasinate în Gulagul comunismului românesc.
Societatea civilă, cu alte câteva excepții, a renunțat să mai apere memoria celor asasinați și batjocoriți de dictatura comunistă. Mirajul salariilor mari obținute prin implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene, multe pe teme aberante și absolut nefolositoare pentru societatea românească, a fost mult mai atrăgător decât efortul de Sisif în aflarea adevărului despre crimele comise de comuniști.
Craiova noastră nu a făcut excepție. Clasa politică locală este infestată de ex-activiști PCR și rubedeniile, urmașii acestora. În instituții de cultură și în pseudo-dezbateri cu pretenții „academice” se aduc osanale foștilor șefi și ofițeri ai Securității, fără ca cineva să-i sancționeze pe cei vinovați de o asemenea batjocură la adresa memoriei celor uciși de dictatura comunistă. Societatea civilă locală este amorfă, lipsită de reacții pe tema condamnării comunismului sau, mai grav, a apărării democrației, preocupată mai mult de fonduri europene, sponsorizări și alte activități bănoase.
Foarte grav pentru Craiova este însă faptul că mulți dintre „lupii tineri” ai filialelor locale de partid sunt creaturile macabre ale unor politruci PCR ori colaboratori odioși ai Securității, precum Ion Iliescu, Vadim Tudor, Adrian Năstase sau Traian Băsescu.
„Răzbunarea” celor morți sub comunism este exprimată prin mizeria morală în care trăim noi, românii de astăzi, popor incapabil să-i pedepsească pe călăi și să apere memoria celor asasinați în comunismul românesc. Morții comunismului ne-au iertat și ne lasă să putrezim în groapa de gunoi a Istoriei.
Comemorăm 30 de ani de falsă libertate, iar panegiricul întru pomenirea eroilor căzuți sub gloanțele dictaturii comuniste este citit de călăii lor. Păcat de sângele vărsat…
***
FOTO: Craiova, 22 decembrie 1989
